Alba Iulia – Capitala Sănătăţii 2012
Autismul – în lumina cunoaşterii şi recunoaşterii
„În lumină” este titlul sugestiv al celei de-a doua conferinţe organizate la Alba Iulia în cadrul programului de conştientizare şi prevenţie în domeniul sănătăţii „Alba Iulia – Capitala Sănătăţii 2012”. Ea va avea loc astăzi, între orele 10.00 – 14.00, la Sala Lux a complexului Mercur, iar accesul publicului este liber. Tema conferinţei este diagnosticarea precoce a autismului, iar lectorii sunt Luiza Pop – preşedintele Asociaţiei Stop Autism, dr. kinetoterapeut Tiberiu Tătaru, Geta Crişu – preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Copii şi Adulţi cu Autism din România, psiholog Mirela Ghircău – preşedintele ACAS, psiholog clinician Paul Moroşanu, dr. Adina Lupulescu – medic primar psihiatrie pediatrică, Oana Ghircău – psiholog psihoterapeut. Invitatul special al conferinţei este actriţa Manuela Hărăbor, părintele unui tânăr care a fost diagnostic din copilărie cu autism. Ieri, în cadrul conferinţei de presă care a precedat conferinţa, Manuela Hărăbor a făcut o scurtă şi succintă prezentare a problemelor cu care se confruntă persoanele afectate de această boală, dar, în egală măsură familiile lor, în condiţiile în care statul nu se preocupă aproape deloc de susţinerea celor care luptă pentru ca autiştii să aibă o viaţă independentă. De exemplu există centre de tratament pentru copiii care suferă de autism, dar nu există şi centre pentru adolescenţii şi adulţii cu autism, ştiut fiind că această boală nu are vindecare. Dar mai multe despre autism şi problemele pe care le ridică această afecţiune despre care se ştiu încă destul de puţine lucruri în privinţa cauzelor apariţiei şi a stabilirii unui tratament eficient puteţi afla participând la conferinţă.
Anca DINICĂ
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Închisoare până la 5 ani pentru șefii de instituții care nu recuperează prejudiciile constatate de Curtea de Conturi – PROIECT
Închisoare până la 5 ani pentru șefii de instituții care nu recuperează prejudiciile constatate de Curtea de Conturi – PROIECT Un proiect de lege care înăsprește sancțiunile pentru conducătorii instituțiilor publice care nu recuperează prejudiciile constatate de Curtea de Conturi, a fost depus de Parlamentari USR. Inițiativa este semnată de deputații și senatorii USR Oana […]
Producția și furnizarea de energie electrică și termică sunt estimate să crească în acest an cu 0,5% față de 2025: Ce spune CNSP
Producția și furnizarea de energie electrică și termică sunt estimate să crească în acest an cu 0,5% față de 2025: Ce spune CNSP Producția și furnizarea de energie electrică și termică sunt estimate să crească în acest an cu 0,5% față de 2025, urmând să continue pe un trend ușor ascendent în următorii trei ani, […]
VIDEO | Al treilea tunel de pe Secțiunea 2, pe Autostrada Sibiu–Pitești, a intrat în lucru: ,,Parte a tronsonului montan care străbate Carpații și leagă Transilvania de Muntenia”
Al treilea tunel de pe Secțiunea 2, pe Autostrada Sibiu–Pitești, a intrat în lucru: ,,Parte a tronsonului montan care străbate Carpații și leagă Transilvania de Muntenia” Directorul General al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol, a publicat un mesaj, pe o rețea de socializare, în care a anunțat că al treilea tunel […]
