Pentru proiectul major "Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată" în județul Alba, s-a întocmit un studiu de fezabilitate care cuprinde lucrări de investiții în 7 aglomerări urbane cu o populație mai mare de 10.000 locuitori printre care se află și orașul Cugir. Valoarea estimată a proiectului este de 102.046.000 euro iar perioada de implementare a acestuia este 2010-2013. Valoarea investiției pentru Cugir este de 11.651 milioane euro, contribuția autorității locale fiind de 214.597 euro. Pentru aglomerarea Cugir opțiunea consultantului a fost modernizarea completă a trei din cele șapte filtre existente, schimbarea pompelor, suflantelor și instalațiilor aferente în perspectiva asigurării necesarului de apă potabilă la cerințele actuale. De asemenea, vor fi reabilitate camera de dozare a clorului, pompe de motorină, un injector și un echipament de siguranță.
În ce privește apele |
reziduale, va fi construită o stație de epurare la nord de localitatea Vinerea și construcția unei noi stații de epurare la Cugir, cu costuri de investiție și de operare mai mici. Referitor la rețeaua de canalizare, aceasta se va extinde cu 13.000 metri de conducte, încât la final gradul de acoperire al populației cu servicii de canalizare să depășească 90 la sută. Vor fi de asemenea construite 5 noi stații de pompare a apelor uzate și se vor construi 670 m de conductă de refulare cu diametrul de 110 mm. Noua stație de epurare a apelor uzate va fi una modernă cu o capacitate pentru 30.000 locuitori echivalenți și un debit de 6.148 mc/zi. Reunit în ședință extraordinară, Consiliul local Cugir a aprobat studiul de fezabilitate pentru proiectul amintit, finanțarea investiției fiind asigurată din fonduri UE 7,41 la sută, contribuție Guvern, 11.99 la sută, alocații locale 1,84 la sută și împrumuturi 7,75 la sută. (C.P.)
|