Evaluare Naţională 2014: MEN a publicat modele de subiecte pentru clasa a II-a, a IV-a şi a VI-a

scoalaEvaluarea Naţională 2014. MEN a postat pe site-ul edu.ro modelele de teste si subiecte pentru Evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a la română şi matematică, în anul şcolar 2013-2014. Testele au fost elaborate de către Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE), în conformitate cu reglementările legale în vigoare.

Modele de subiecte pentru clasa a II-a, a IV-a şi a VI-a

În anul şcolar în curs, aceste evaluări se vor desfăşura, în două sesiuni, în luna mai.

Evaluarea competenţelor fundamentale la finalul clasei a II-a constă în administrarea a trei teste vizând evaluarea competenţelor de receptare a mesajelor citite, evaluarea competenţelor de producere a mesajelor scrise şi evaluarea competenţelor de matematică. Elevii care au urmat cursurile clasei a II-a în limba maternă vor susţine, pe lângă testele la limba română şi matematică, încă două probe în care le vor fi evaluate competenţele de receptare a mesajelor citite şi competenţele de producere a mesajelor scrise (ambele în limba maternă).

În cadrul evaluării la clasa a II-a, testul de evaluare a competenţelor de receptare a mesajelor citite şi testul de evaluare a competenţelor de producere a mesajelor scrise se desfăşoară în aceeaşi zi, cu o pauză de 10 minute între ele.

Evaluarea competenţelor fundamentale la finalul clasei a IV-a presupune un test pentru evaluarea competenţelor de înţelegere a textului scris în limba română şi un test pentru evaluarea competenţelor de matematică. Pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale, care studiază după un curriculum în limba maternă, se administrează şi un test de evaluare a înţelegerii textului scris în limba maternă.

Evaluarea competenţelor fundamentale la finalul clasei a VI-a constă în susţinerea unui test pentru evaluarea unor competenţe specifice ariei curriculare „Limbă şi comunicare”, respectiv a unui test pentru evaluarea unor competenţe specifice ariei curriculare „Matematică şi Ştiinţe ale naturii”.Fiecare test este elaborat pentru a putea fi rezolvat în 25 de minute la clasa a II-a şi în 60 de minute la clasele a IV-a şi a VI-a.

În urma administrării testelor pentru evaluarea competenţelor fundamentale la finalul clasei a II-a, a competenţelor fundamentale dobândite în ciclul primar la finalul clasei a IV-a, respectiv a evaluării elevilor la finalul clasei a VI-a, elevilor nu li se vor acorda note sau calificative, iar rezultatele obţinute nu se înregistrează în catalogul clasei. Acestea sunt valorificate la nivelul unităţii de învăţământ, prin elaborarea planurilor individualizate de învăţare, acolo unde aceasta se impune, precum şi pentru informarea părinţilor/reprezentanţilor legali ai elevului asupra stadiului formării şi dezvoltării competenţelor evaluate.

După administrarea testelor la clasa a IV-a se realizează eşantionarea unităţilor de învăţământ din învăţământul de stat şi particular din întreaga ţară, evaluarea competenţelor fundamentale dobândite în ciclul primar la finalul clasei a IV-a fiind o evaluare standardizată şi având ca scop furnizarea datelor şi a dovezilor necesare pentru diagnoza sistemului de învăţământ la nivel primar.

Dragoș SUCIU

Email: dv.suciu@yahoo.com
Tel: 0740.084.098

Facebook 


Acest articol a fost citit de 62817 ori

2 Răspunsuri la Evaluare Naţională 2014: MEN a publicat modele de subiecte pentru clasa a II-a, a IV-a şi a VI-a

  1. banu oana 2 aprilie 2014 la 13:00

    imi placee

  2. Mia 2 aprilie 2014 la 22:45

    Ce-mi place mie la testele astea este ca, desi nu sunt gresit formulate ca testele PISA, totusi nu au nici o relevanta pentru nivelul de pregatire al elevilor, fiind doar, inca o porcarie care oboseste, inutil, elevii si streseaza pe toata lumea. S-au luat bani buni pe aceste proiecte accesate de unii din ministere si duse in spate, fara a fi platiti, de mii de profesori, ceea ce nu face nici un bine sistemului nostru de invatamant. Se bucura doar aia din minister ca isi umplu buzunarele pe spinarea tuturor.