În fiecare an, cu prilejul sărbătoririi Înălţării Sfintei şi de Viaţă Făcătoarei Cruci, la monumentul Memorial al Durerii de la Aiud se oficiază, pe lângă slujba obişnuită, un parastas de pomenire a celor ce şi-au dat viaţa în infernul concentraţionist bolşevico-comunist din România postbelică. Şi în acest an, miercuri, 14 septembrie, cu acest prilej, la Aiud au fost prezente peste 300 de persoane, pentru a-i omagia pe cei căzuţi în luptele cu securitatea comunistă, pe cei ce şi-au lăsat oasele în temniţe şi au fost îngropaţi noaptea, pe ascuns, în gropi comune ce azi nu se mai ştiu, precum şi pe cei ce au supravieţuit bătăilor, torturii, foamei, frigului, bolilor şi mizeriei din puşcăriile comuniste, venerabilii români neînduplecaţi, neîngenuncheaţi şi tot verzi în sufletul lor… Acei flăcăi ca brazii, cu tâmplele cărunte, ce vin la Aiud, de Înălţarea Crucii, în fiecare an, din toate colţurile ţării. Tot mai puţini, din nefericire, pe zi ce trece… Au răspuns, totuşi, încă, “PREZENT!”, Virgil Totoescu, la cei 90 de ani ai săi, preşedintele Partidului Pentru Patrie, camarad şi continuator al Moşului nostru Ion Gavrilă Ogoranu, care l-a precedat în această funcţie, Gheorghe Jijie, Marcel Petrişor, Ilie Tudor (tatăl lui Tudor Gheorghe), camarazi şi fraţi iubiţi ai lui Totoescu, precum şi alţii, câţi se mai află în viaţă. Iar lor li s-au alăturat tinerii continuatori ai idealurilor patriotice ale Moşului Gavrilă, precum conjudeţeanul nostru Coriolan Baciu şi tânărul bucureştean Florin Dobrescu. Nu a lipsit, bineînţeles, legionarul nostru Ioan Dreghici, proaspăt absolvent al Facultăţii de Drept. Nu a fost prezent niciun oficial şi e trist acest lucru. Nu l-am văzut nici pe primarul Josan, nici pe viceprimar şi cu atât mai puţin vreo mărime de la judeţ. Grav acest lucru, dacă ne gândim că primarul Josan a fost ţărănist iar acum este liberal, şi că tocmai fruntaşii acestor două partide istorice şi-au lăsat oasele acolo, alături de legionari, desigur… Singura delegaţie din rândul partidelor politice a fost cea a PNŢCD Aiud, condusă de preşedintele aiudenilor Vasile Pop (ca în fiecare an) şi de vicepreşedintele PNŢCD Alba, Mircea Trifu.
Slujba îndătinată şi cea a parastasului a fost oficiată de către un sobor de preoţi şi călugări, atât de la schitul cu hramul Înălţării Crucii, ce viiază acolo de câţiva ani buni, ţinând aprinsă candela pomenirii pentru martirii anticomunişti şi ostenind necontenit în rugăciuni pentru sufletele lor, precum şi de către alţi preoţi şi călugări din întreaga ţară. După slujbă, venerabilii supravieţuitori şi rudele celor dispăruţi au fost invitaţi să viziteze Penitenciarul de maximă siguranţă de la Aiud, unde au fost întâmpinaţi cu politeţe şi respect de însuşi directorul adjunct al instituţiei. Mi-ar fi greu să redau, măcar parţial, emoţiile tuturor celor prezenţi, oaspeţi şi vizitatori deopotrivă. Până şi gardienii, oameni îndeobşte duri şi greu de impresionat, mi s-au părut emoţionaţi. Periplul din interiorul penitenciarului s-a încheiat la biserica din incinta acestuia.
Închei aici, cu o singură menţiune: marele bărbat care este preşedintele PPP, Virgil Totoescu, omul care a intrat în puşcărie când soţia sa era însărcinată şi şi-a văzut fiica pentru prima dată abia când aceasta împlinea 14 ani, le-a atras atenţia celor de la penitenciar că celula-muzeu pe care au amenajat-o este una “de lux” şi nu arată condiţiile în care se chinuiau deţinuţii politici. Existau două hârdaie, unul pentru apă şi unul pentru necesităţile fiziologice, dar iarna ambele îngheţau, pentru că micile sobe nu dădeau căldură suficientă, ca să nu mai adaug că într-o astfel de celulă, cam cât o bucătărie, erau înghesuiţi câte 8 deţinuţi. Exista un singur pat, aşa că de dormit dormeau pe jos, beneficiind de pat prin rotaţie, cei cu haine mai groase la geam, cei cu haine mai subţiri mai aproape de sobă… Dar am promis că închei, aşa că le recomand politicienilor de azi, indiferent de partid, să meargă măcar o dată la Aiud, să se întâlnească cu aceşti români adevăraţi. Poate că vor învăţa ceva de la ei…
Ioan HĂNŢULESCU
|
|
Autor: Redactia Ziarului "Unirea"
email:unirea@unirea-pres.ro Facebook:facebook.com/ Telefon:0258.811.419 |
Va recomandam pe aceeasi tema:
vigilante
15 septembrie 2011 la 21:11
Omagiu si recunostinta celor care si-au jertfit vietile si libertatea pentru o societate libera in crancenii ani stalinisti si nu numai. Din pacate astazi putini isi mai aduc aminte sau au citit despre lupta anticomunista de ceea ce urmareau acesti luptatori, si anume salvarea Romaniei de regimul comunist. Am ajuns la 20 de ani de la evenimentul numit de noi Revolutie ca multi dintre romani sa regrete perioada comunista (cu siguranta perioada 1968-1980). Recomand cu caldura memoriile “Mosului” Ogoranu “Brazii se frang, dar nu se indoiesc” sau filmul “Portretul luptatorului la tinerete”. Un aspect important reiese atat din memoriile “Mosului” care a trait peste 20 de ani la Galtiu: suntem un popr de vanzatori, oameni fara coloana vertebrala. Majoritatea luptatorilor din Fagaras au murit sau au fost prins in urma tradarii camarazilor sau celor pe care ii credeau prieteni. “Caracterul” acesta l-am vazut si in po\erioada dictaturii ceausiste si in perioada postrevolutionara cand moralitatea este lasata deoparte cand este vorba de bani sau functii.
albaiulian
15 septembrie 2011 la 21:40
indraznesc sa mai adaug la recomandari “Inchisoarea noastra cea de toate zilele” de regretatul Ioan Ioanid, fost crainic al Radio Europa libera. detinut politic intre 1949 si 1964.
O carte tulburatoare, dureros de spectaculoasa si care a beneficiat de memoria extraordinara a autorului ei. Unele episoade (evadarea de la Cavnic de pilda) sint parca un scenariu de film….dar totul a fost, asa cum am spus, dureros de real.
Poate ar fi bine sa invatam de la acesti oameni ce inseamna demnitatea si verticalitatea, pierdute de multi in acesti ani de asa zisa democratie
Horea
15 septembrie 2011 la 21:44
“După slujbă, venerabilii supravieţuitori şi rudele celor dispăruţi au fost invitaţi să viziteze Penitenciarul de maximă siguranţă de la Aiud, unde au fost întâmpinaţi cu politeţe şi respect de însuşi directorul adjunct al instituţiei … Periplul din interiorul penitenciarului s-a încheiat la biserica din incinta acestuia.”
Oare “politicosii si respectuosii” conducatori ai Penetenciarului au oprit MUZICA continua care domina, de obicei, in incinta institutiei si-n afara ei pe tot parcursul zilei?
Sau au lasat-o pentru ca venerabili nostri inaintasi sa-si dea seama ce bine e acum la inchisoare!?
Maria
16 septembrie 2011 la 10:02
Despre ce MUZICA e vorba?
Se emite muzica religioasa de la Biserica din incinta Penetenciarului?
observator
15 septembrie 2011 la 23:01
D-le Hănţulescu, de ce în acest an nu a vorbit nici unul din foştii deţinuţi politici? Din cei care încă mai sunt în viaţă? Şi care la anii lor au făcut drum lung până la Aiud! Toţi cei prezenţi ar fi dorit să asculte măcar un fost deţinut politic povestind un fragment de istorie, în loc de aceea pagină irelevantă pe care a citit-o Protopopul Tocănel.
Istina Sima
15 septembrie 2011 la 23:21
D-le Hănţulescu, îmi pare rău că trebuie să te contrazic : Primarul Aiudului D-l Mihai Horaţiu Josan a fost prezent ca în fiecare an la comemorarea foştilor deţinuţi politici, împreună cu D-na secretar Ecaterina Bârlogeanu. Din păcate, programul a fost puţin dereglat în sensul că slujba de comemorare a foştilor deţinuţi politici a început mai repede ca de obicei şi mai mulţi aiudeni au venit puţin după începerea slujbei. Eu merg la Aiud la 14 septembrie la comemorarea foştilor deţinuţi politici încă de la început, când nici nu era construit Mausoleul, însă nu a fost nici o comemorare la care să nu fii participat Primarul Aiudului, oricare ar fi fost el .
hantulescu
16 septembrie 2011 la 11:35
Regret, dar eu nu l-am vazut nici pe Josan si nici pe madam Barlogeanu. Cine stie… or fi venit mult dupa incheierea slujbei, cand noi vizitam penitenciarul… daca e asa, ii cer scuze…
EliSSa
16 septembrie 2011 la 12:37
La astfel de comemorari, primarul orasului trebuie sa ajunga macar la timp, daca nu inaintea tuturor…
Istina Sima
16 septembrie 2011 la 14:34
Este, probabil inutil să precizez că D-l Primar Mihai Horaţiu Josan şi D-na Secretară Ecaterina Bârlogeanu au fost prezenţi la slujba de comemorare a foştilor deţinuţi politici, însă este bine aşa cum a spus şi Mântuitorul Iisus ca ceea ce este Da să fie Da, iar ceea ce este Nu să fie Nu!
Ciprian Pinciu
17 septembrie 2011 la 0:47
Stimata doamna Sima, daca dl. Primar a participat este un lucru bun. Bine ar fi fost ca presa sa constate acest lucru si chiar sa culeaga cateva ganduri de la domnul Primar cu aceasta ocazie. Daca a participat in cunostinta de cauza, cu intelegerea si respectul cuvenite unei asemenea comemorari, este deosebit. Inseamna ca mai sunt politicieni carora le pasa de neamul lor. Este de datoria noastra a poporului sa ne cinstim EROII si MARTIRII neamului asa cum se cuvine. Implicarea autoritatilor este binevenita atata vreme cat nu se incearca impiedicarea sau deformarea in vreun fel a sfintelor noastre obiceiuri stramosesti. Poate ca domnul Primar a participat cu credinta si evlavie la comemorare, si poate ca doar dintr-o nefericita intamplare nu a fost vazut de presa. Ar fi spre onoarea domniei sale ca nici pe viitor sa nu isi ascunda cumva credinta. Credinta se manifesta cu tarie, la vedere si fara teama sau rusine. Sfintii nostri de la Aiud, nu au avut teama si nici nu le-a fost rusine de credinta lor in Dumnezeu si in neamul nostru romanesc. Indiferent de consecinte!
Doamne ajuta!
hantulescu
16 septembrie 2011 la 11:32
Nu, nu au oprit-o! Ba chiar mai mult, la un moment dat, in timp ce treceam pe aleea penitenciarului, unui dintre veteranii anticomunisti a observat un ditamai coltucul de paine pe jos… “Pentru noi, a spus el, o astfel de bucata de paine ar fi fost un adevarat festin. Si am fi impartit-o in opt, cati eram in celula…” Nu va mai spun ce diferenta era intre detinutii bine hraniti, pachete de muschi ambulante (ca au sala de tras de fiare) si cei pe care i-am vazut (in fotografii, desigur), ca detinuti politici in anii terorii… niste schelete ambulante. dar cu o forta morala si o credinta si o darzenie pe care detinutii astia care-si platesc faptele (cei mai multi pe drept) nu o vor avea niciodata…
Maria
16 septembrie 2011 la 11:48
@hantulescu
“Nu, nu au oprit-o!”
La ce va referiti domnule Hantulescu? Ce n-au oprit?
Feneserul
16 septembrie 2011 la 13:04
muzica din inchisoare!manelele ca asta e “muzica”la moda.daca se poate numi muzica……….
Maria
16 septembrie 2011 la 15:20
@Feneserul
Adica in interiorul inchisorii li se da voie detinutilor sa-si puna muzica preferata?
De ce oare dl. Hantulescu nu-mi raspunde la intrebarea de mai sus?
Feneserul
16 septembrie 2011 la 21:36
Hantulescu nu raspunde la oricine!
Doar la cei care-l aplauda.
vigilante
16 septembrie 2011 la 22:14
Marie..tu nu ai citit comentariile de mai sus? Sau nu le-ai priceput..nu au oprit muzica, evident. Cat priveste muzica preferata nu stiu..vb si tu cu conducerea inchisorii daca ii lasa sa isi puna muzica preferata. Banuiesc ca nu vor Beethoven sau Chopin.
aiudean
17 septembrie 2011 la 0:27
discuţia cu muzica nu este importantă chiar deloc!
Observator
17 septembrie 2011 la 10:27
Măi “aiudene”, habar n-ai ce vorbesti!
Iti exprimi parerea intr-o problema pe care n-o cunosti si care nici nu stii, de fapt, la ce se refera.
aiudean
17 septembrie 2011 la 0:29
dialogul despre muzică nu eate important, chiar deloc!
hantulescu
16 septembrie 2011 la 22:45
Ii raspundeam lui Horea, care ma intreba daca au oprit muzica din penitenciar in timpul vizitei. Din pacate nu am postat unde ctrebuie. Greseala mea… scuze.
Alex
16 septembrie 2011 la 23:48
Doamne ajuta! asa articole am vrea sa vedem mai mult . Despre lucruri cu adevarat importante si zidtoare de suflete.
profesor Ana
17 septembrie 2011 la 17:50
Felicitări pentru articol, domnule Hănţulescu! Măcar de Ziua Crucii să ne amintim ce înseamnă verticalitatea, curajul şi eroismul. Am participat de multe ori la întâlnirile de la monument, am susţinut cândva şi un referat la protopopiat, dar am constatat că, mai ales în ultimii ani, cei ce vin sunt, aşa cum spuneţi, tot mai puţini, iar atmosfera e din ce în ce mai marcată de rutină. Cred că întâlnirile ar trebui regândite în sensul atragerii tinerilor. Din păcate şcoala nu face aproape nimic pentru cunoaşterea istoriei reale a românilor.
În privinţa primarului, nu mă pot pronunţa cu privire la prezenţa de anul acesta pentru că eu nu am putut participa, dar în ceilalţi ani a fost prezent de fiecare dată.