Medicul Liviu Stoica a scăpat de închisoare

Medicul psihiatru Liviu Stoica, fost şef al Laboratorului de Sănătate Mintală Alba, nu va executa pedeapsa pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia. Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au comutat pedeapsa în închisoare cu suspendare.

Admite recursul declarat de recurentul inculpat Stoica Liviu împotriva deciziei penale nr. 133/A din 10 octombrie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia Penală. Casează, în parte, decizia penală atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 266 din 29 iunie 2010 a Tribunalului Alba, numai în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei rezultante de 1 an închisoare. În baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 3 ani ce constituie termen de încercare. Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 Cod penal a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiţionate a executării edepsei. Dispune aplicarea dispoziţiilor art. 71 alin. 5 Cod penal. Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva aceleiaşi decizii penale atacate. Definitivă” se arată în sentința pronunțată de ICCJ.

În această cauză Tribunalul Alba a pronunţat la data de 29 iunie 2010 o sentinţă de condamnare a inculpatului, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi falsificarea unui înscris sub semnatură privată, la o pedeapsă de 4 ani de închisoare cu executare, interzicerea pe perioada de 1 an după executarea pedepsei a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, şi de a exercita profesia de medic de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii şi privarea de exerciţiul acestor drepturi.

În urma rejudecării Curtea de Apel Alba Iulia a decis reducerea pedeapsei aplicate inculpatului la 1 an de închisoare cu executare şi înlăturarea pedeapsei complementare.

Ioana SFÂRLEA

Email: stiri@ziarulunirea.ro
Tel: 0720.534.339


Acest articol a fost citit de 203 ori

4 Răspunsuri la Medicul Liviu Stoica a scăpat de închisoare

  1. GG 27 septembrie 2012 la 9:45

    Mda… trebuie sa ne apucam toti sa luam mita fara nicio jena daca aceasta infractiune nu se mai pedepseste decat cu inchisoare cu SUASPENDARE. Rusine justitiei din Romania pentru ceea ce a facut anul asta ! Sper ca guvernul rezultat dupa alegerile din iarna sa va taie drastic bugetul ca sa va invatati minte ! Este singura posibilitate de a va pune la punct pentru porcariile pe care le faceti in ultima vreme.

    • MIHAI 27 septembrie 2012 la 20:22

      CORECT !!!!!

  2. rozalia 27 septembrie 2012 la 11:52

    nu ar fi nici primul nici ultimul care a luat sau ia mita.Problema e ca inscenarea de luare de mita a fost facut insusi de organele legale ale statuluisi nu a fost luata in seama cu seriozitate MITA este o floare “Frumoasa” la moda
    in orice anotimp al anului.Se foloseste si la santaj., este o metoda eliminatorie pentru cei care nu corespund conjucturilor. Acestea sunt din
    pacate vremurile actuale al adoratei democratii

  3. avovcat 29 septembrie 2012 la 14:24

    frumos,ce sa zic!