Medicul Liviu Stoica, află în curând dacă va executa 1 an de închisoare

Medicul psihiatru Liviu Stoica, fost şef al Laboratorului de Sănătate Mintală Alba, este foarte aproape să afle dacă va executa sau nu sentința pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, respectiv 1 an de închisoare pentru luare de mită. Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție vor judeca mâine recursul formulat de acesta urmând să pronunțe o sentință definitivă.

Dosarul doctorului Stoica se află pe rolul instanţelor de judecată de aproape 5 ani, după ce a fost prins în flagrant de către ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor Alba, în timp ce primea de la o persoană suma de 1.000 de lei, pentru a-i elibera acesteia documentele necesare întocmirii dosarului de pensionare pe caz de boala.

În momentul în care au fost făcute acuzaţiile medicul albaiulian a declarat ca în fapt a fost vorba despre un contract de împrumut pe care l-a avut cu o pacientă, iar din punctul sau de vedere, motivul pentru care a fost implicat într-un astfel de scandal nu poate fi decat politic dat fiind faptul că în anul 2008 a candidat la preşedinţia Consiliului Judeţean Alba şi apoi la un post de senator independent.

În această cauză Tribunalul Alba a pronunţat la data de 29 iunie 2010 o sentinţă de condamnare a inculpatului, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi falsificarea unui înscris sub semnatură privată, la o pedeapsă de 4 ani de închisoare cu executare, interzicerea pe perioada de 1 an după executarea pedepsei a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, şi de a exercita profesia de medic de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii şi privarea de exerciţiul acestor drepturi.

În urma rejudecării Curtea de Apel Alba Iulia a decis reducerea pedeapsei aplicate inculpatului la 1 an de închisoare cu executare şi înlăturarea pedeapsei complementare. De asemenea, instanţa a hotărât ca inculpatul să fie privat de exerciţiul acestor drepturi din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la terminarea executarii pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei. Totodată, s-a anulat în totalitate înscrisul declarat fals “contract de împrumut”, încheiat între inculpat şi denunţătoare.

Medicul Liviu Stoica a atacat cu recurs, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia. Dosarul s-a aflat pe rolul instanţei în data de 31 mai a.c. şi a fost amânat pentru 13 septembrie a.c.

Email: unirea@unirea-pres.ro
Tel: 0258.811.419


Acest articol a fost citit de 115 ori

5 Răspunsuri la Medicul Liviu Stoica, află în curând dacă va executa 1 an de închisoare

  1. empolli 12 septembrie 2012 la 21:41

    Foarte frumos! Sa ne traiasca “justitia”! Bagam la puscarie VALORILE si lasam in libertate infractori de drept comun care, “din intamplare”, au “atributul” de judecator, procuror, senator (fost colaborator al securitatii si fiu de securist tras pe “linie moarta”), deputat (CALAU al padurilor motilor pt. o caruta de bani), patron de fabrica de conserve (care “plange” de mila oamenilor pe care i-au nenorocit cei de mai sus – alias PDL – dar el isi bate joc de angajatii pe care ii are si pe care ii munceste o saptamana in 3 schimburi si pe urma stau acasa 3 saptamani fiind platiti doar pt o saptamana de munca cu 8 ore/zi. Deci, astia sunt LIBERI!, liberi sa-si bata in continuare joc de noi si de viitorul copiilor nostrii! Si un MEDIC, care i-a scapat pe multi de la sinucidere sau alte gesturi necugetate induse de depresie sau alte probleme psihice (pe care tot GUNOAIELE enumerate mai sus li le-au provocat!) il tinem “sub tensiune” daca va face sau nu puscarie (depinde cum s-a trezit dimineata judecatorul de caz!). Nu stiu daca a fost sau nu MITA cazul Doctorului Stoica, dar stiu ca aia erau niste bani pe care dansul trebuia sa-i primeasca in salariu!!! Pentru ca, avand in vedere cati ani de scoala a facut OMUL asta, si ce importanta are activitatea si profesia lui, poate sa aiba, totusi, ceva pretentii de la viata asta! Nu m-as mira sa aud ca Doctorul Stoica pleaca “dincolo”, unde e platit si apreciat! SA NE FIE RUSINE!!!!

    • HH 13 septembrie 2012 la 13:43

      Ce valoare bai faranzela ? Acest “doctor” inchipuit este o rusine pentru breasla ! Locul lui este la BULAU !

    • alinuta 13 septembrie 2012 la 14:16

      ne plangem ca suntem saraci ca patronul ne munceste ca taxele sunt mari ,atat timp cat un medic isi permite sa ia mita sa dea certificate false ,jumatate din noi suntem pensionati cu ajutorul unor medici ca cel din articol,inseamna ca ne meritam soarta ..

  2. ciocanitoarea 13 septembrie 2012 la 9:28

    @empolli, imi pare rau dar intr-o oarecare masura trebuie sa te contrazic…d.nul acesta, Stoica, merita sa faca cel putin 1 an de inchisoare cu executare, subliniez, CEL PUTIN! Sunt multi care stiu de ce spun asta nu ar avea rost sa o mai lungesc aici.

    • CrocodilulCuPapion 13 septembrie 2012 la 17:38

      ..si sa-l ia si pe dinstinsul doctor Nanu cu el!!!!