Sebeş: Au străbătut sute de kilometri din Maramureş şi Braşov ca să ne colinde

Centrul Cultural “Lucian Blaga” Sebeş a găzduit de Sf. Nicolae evenimentul  cultural-artistic intitulat „Veste-n ţară ni s-o datu”, în cadrul unui proiect finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, Consiliul Judeţean Alba şi Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba, cu suma de 36.450 de lei.  Partenerii proiectului au fost Primăria şi Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeş, Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga”, Universitatea „1 Decembrie 1918”, Liceul de Arte Alba Iulia, Asociaţia Artă şi Tradiţii Meşteşugăreşti, iar parteneri media: ziarul „Unirea”, TVR Cluj, Radio Cluj, Radio România Internaţional, Radio Orion Sebeş, Radio Star Sebeş, a spus Marinela Baba, coordonatoarea proiectului.  În deschidere, a fost lansată cartea  „Veste-n ţară ni s-o datu” – colinde din judeţul Alba (cu CD), autoare Marinela Baba, culegere care  a fost prezentată de criticul literar Georgeta Orian, lector universitar la Universitatea “1 Decembrie 1918″, care a ţinut să o felicite pe autoare. Cartea este rezultatul unei munci de documentare şi cercetare de aproximativ 10 ani prestată de Marinela Baba şi echipa ei, volumul incluzând colinde cunoscute şi mai puţin cunoscute din judeţul Alba, transpuse pe portativul muzical de prof. Mariana Lungu (Liceul de Arte), Roxana Reche şi Cristian Şuşman (Centrul de Cultură “Augustin Bena”), cărora autoarea a ţinut să le mulţumească şi public.

Festivalul de colinde a fost deschis de micii colindători ai grupului folcloric “Felician Fărcaşu” al Centrului Cultural “Lucian Blaga”, pregătiţi de prof. Adina Hada, acompaniaţi de prof. Gheorghe Albu şi fiul său Adrian. Au urcat apoi pe scenă membrii ansamblului folcloric “Ţibleşul” din Groşii Ţibleşului, care – deşi unii şi-au aniversat ziua de naştere sau onomastica -  au străbătut sute de kilometri ca să ne colinde frumoase şi străvechi colinde din Maramureş, stârnind emoţia spectatorilor. Tineri şi vârstnici, îmbrăcaţi în costume maramureşene specifice ţinutului Ţibleşului, unele vechi de câteva decenii, pe care femeile le-au ţesut cu mâna lor, şi purtând opinci, artiştii au uimit cu colindul lor autentic.

Un alt ansamblu care a ţinut să fie prezent la Sebeş a fost “Junii Cetăţii” din localitatea braşoveană Rupea, multiplu laureat al unor festivaluri şi concursuri folclorice. Costumaţi în portul popular în culori alb – negru cu motive roşii şi verzi, reprezentând un mix etnofolcloric, cu influenţe săseşti evidente şi acompaniaţi de instrumentişti, colindătorii au impresionat prin calitatea interpretativă.

Grupul bărbătesc “Sâncelenii” a smuls aplauze în special pentru un cântec patriotic, iar femeile din Biia s-au remarcat atât prin colindele specifice comunei Şona, cât şi prin portul popular şi decorurile aduse (coşuri de nuiele cu colaci, mere şi alte bucate).  La finalul evoluţiei, fiecare dintre grupurile de colindători a primit din partea organizatorilor diplome de participare, iar la sfârşitul spectacolului, Marinela Baba a distribuit gratuit cărţile cu CD spectatorilor şi artiştilor. Felicitări!

Robert GHERGU

 

 

 

 

Email: unirea@unirea-pres.ro
Tel: 0258.811.419