Un nou formular pentru decontul de TVA | 10 februarie 2011
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a publicat un nou model pentru declaraţia 300 privind decontul de TVA, ca urmare a modificărilor aduse în materie de taxa pe valoare adăugată, prin OUG 117/2010. Noua declaraţie privind decontul de taxa pe valoare adăugată se utilizează începând cu declararea obligaţiilor fiscale aferente lunii ianuarie 2011. ANAF abrogă astfel Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr.2245/2010 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului (300) „Decont de taxa pe valoarea adăugată”. Formularul 300 „Decont de taxa pe valoarea adăugată” se completează de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal. Persoanele impozabile care conduc evidenţa contabilă, potrivit legii, pentru operaţiunile realizate pe bază de contract de asociere în participaţiune declară inclusiv datele şi informaţiile privind taxa pe valoarea adăugată rezultate din astfel de operaţiuni. Formularul 300 se depune la organul fiscal competent, la următoarele termene: a) lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se depune decontul, de persoanele impozabile pentru care perioada fiscală este luna calendaristică, potrivit prevederilor art. 1561 din Codul fiscal; b) trimestrial, până la data de 25 inclusiv a primei luni din trimestrul următor celui pentru care se depune decontul, de persoanele impozabile pentru care perioada fiscală este trimestrul calendaristic, potrivit prevederilor art. 1561 din Codul fiscal; c) semestrial, până la data de 25 inclusiv a primei luni din semestrul următor celui pentru care se depune decontul, de persoanele impozabile pentru care organul fiscal competent a aprobat ca perioadă fiscală semestrul calendaristic, potrivit prevederilor art. 1561 alin. (7) din Codul fiscal şi ale pct. 80 alin. (2) din Normele metodologice; d) anual, până la data de 25 ianuarie inclusiv a anului următor celui pentru care se depune decontul, de persoanele impozabile prevăzute la punctul 80, alin. (4), din Normele metodologice şi de persoanele impozabile pentru care organul fiscal competent a aprobat ca perioadă fiscală anul calendaristic, potrivit prevederilor art. 156 alin. (7) din Codul fiscal şi ale pct. 80, alin. (2) din Normele metodologice; e) până la data de 25 a celei de-a treia luni a trimestrului calendaristic, pentru primele două luni ale aceluiaşi trimestru calendaristic, de persoanele impozabile care utilizează trimestrul ca perioadă fiscală şi care efectuează o achiziţie intracomunitară taxabilă în România, dacă exigibilitatea taxei aferente achiziţiei intracomunitare intervine în a doua lună a respectivului trimestru. Decontul se va depune pentru luna a doua a trimestrului, dar va cuprinde şi operaţiunile realizate în prima lună a acestuia, în situaţia în care exigibilitatea taxei aferente achiziţiei intracomunitare intervine în prima sau în a treia lună a trimestrului calendaristic; sunt aplicabile în mod corespunzător dispoziţiile de la punctul a). Persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal au obligaţia prezentării formularului 300 „Decont de taxa pe valoarea adăugată”, cu codificarea informaţiei prin cod de bare. Sunt exceptaţi de la această prevedere contribuabilii care depun declaraţiile fiscale prin mijloace electronice sau prin sisteme de transmitere la distanţă, potrivit prevederilor legale în vigoare. Contribuabilii mari şi mijlocii, definiţi conform reglementărilor în vigoare, precum şi sediile secundare ale acestora au obligaţia depunerii formularului prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, prin intermediul Sistemului Electronic Naţional. Formularele se depun în format hârtie, semnat şi ştampilat conform legii, la organul fiscal competent. Formularul se editează în două exemplare: un exemplar se depune la organul fiscal competent, cel de-al doilea se păstrează de plătitor. Formatul hârtie se obţine prin utilizarea programului de asistenţă (DECLMF), elaborat de ANAF. Programul de asistenţă este pus la dispoziţia contribuabililor gratuit, de unităţile fiscale sau poate fi descărcat de pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, portalul ANAF. Nu se înscriu în decont: taxa pe valoarea adăugată din facturile de executare silită, de către persoanele abilitate prin lege să efectueze vânzarea bunurilor supuse executării silite; taxa pe valoarea adăugată pentru care se află în derulare o înlesnire la plată. (A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Economie
Portofelul inteligent ZEN.COM al anului 2026. Cum transformă tehnologia fiecare sesiune de shopping online într-o oportunitate de economisire? (P)
Portofelul inteligent ZEN.COM al anului 2026. Cum transformă tehnologia fiecare sesiune de shopping online într-o oportunitate de economisire? Tehnologia financiară din anul 2026 redefinște radical modul în care ne gestionăm bugetul personal în timpul sesiunilor de shopping online sau în călătoriile internaționale. În peisajul digital actual, eficiența nu mai înseamnă doar găsirea unui produs la […]
Ghidul complet pentru asortarea de espadrile dama cu fuste lejere Vara îți cere întotdeauna confort și fluiditate în mișcări, iar combinația dintre piesele vestimentare vaporoase și încălțămintea ușoară reprezintă secretul unui look reușit. Când temperaturile cresc, cauți piese care să îți lase pielea să respire fără să sacrifici deloc eleganța de zi cu zi. Fustele […]
Comunicat de presă – 25 mai 2026: Anunț finalizare proiect „Digitalizarea Spitalului de Pneumoftiziologie Aiud”
Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Data: 25.05.2026 ANUNT DE FINALIZARE PROIECT Spitalul de Pneumoftiziologie Aiud anunță finalizarea activităților proiectului „Digitalizarea Spitalului de Pneumoftiziologie Aiud”, finanțat prin Planul National de Redresare si Reziliență, Pilonul II: Transformare Digitală, COMPONENTA: 7 – Transformare digitală, INVESTIȚIA: I3. Realizarea sistemului de eHealth și telemedicină, […]
