Urzica – regina plantelor medicinale

Modestă şi nesuferită din cauza ţepilor ei, Dumnezeu i-a dăruit urzicii puteri miraculoase de vindecare. Această cenuşăreasă a plantelor are mari probleme de “imagine”: buruiană de frunte, tăiată cu coasa, când ocupă teritorii prea mari în fâneţe şi în grădini, e foarte greu să o reconsideri drept plantă medicinală cu însuşiri de excepţie. Dar ăsta e adevărul! Nenumărate studii şi cercetări făcute în ultimii ani au arătat că în frunzele, în seminţele şi în rădăcinile urzicii există adevărate farmacii, unde sunt produse medicamente care vindeca fără greş sute de boli. În toată lumea există aproximativ 40 de specii de urzică, de la soiurile pitice din apropierea Cercului Polar, până la urzicile gigant, de patru metri înălţime, din pădurile tropicale. În Noua Zeelandă există chiar arborele de urzică (Urtica ferox), ale cărui frunze secretă o asemenea cantitate de substanţe iritante, încât o urzicare poate omorî o căprioară sau chiar un om. Cele două specii de urzică existente la noi (urzica mare şi urzica mică) nu ajung la asemenea “performanţe”, însă au calităţi uimitoare, mai ales în domeniul vindecării bolilor.
Cum recoltăm urzica
De la urzica se folosesc două părţi care au proprietăţi medicinale destul de diferite: iarba (adică tulpina cu tot cu frunze) şi rădăcina (mai exact, rizomii, adică tulpini subterane în care urzica îşi depozitează peste iarnă substanţele de rezervă).
lIarba – se recoltează tulpinile, cu tot cu frunze şi, eventual, cu inflorescenţe, prin tăiere, în faza de maturitate a plantei, adică în intervalul cuprins între lunile iulie şi noiembrie. Ar fi bine să se recolteze partea aeriană de la urzică toamna, târziu, când odată cu frunzele şi tulpina, pot culege şi seminţele de urzica, care au calităţi medicinale deosebite. Se taie vârfurile înflorite ale urzicii (care trebuie să aibă o lungime de 20-30 cm, nu mai mult), care apoi se pun la uscat în strat de grosime medie (maximum 4 centimetri), în locuri aerisite, umbrite şi lipsite de umiditate. Atunci când s-au uscat, tulpinile de urzică devin foarte casante şi se rup cu un pocnet sec. Se depozitează în pungi de hârtie, în locuri întunecate şi uscate.
lRădăcinile (rizomii) – se recoltează după primele brume, în luna noiembrie, când se dezgroapă cu o cazma, se spală într-un curs rapid de apă şi se lăsă să se usuce într-o încăpere călduroasă şi, dacă se poate, expuse la lumina soarelui (chiar dacă această lumină este filtrată de sticlă). Când s-au uscat, rădăcinile de urzică devin, şi ele, foarte casante şi se rup cu un pocnet sec. Se depozitează în săculeţi de pânză, în locuri răcoroase şi uscate.
Preparate pe bază de urzică
lTinctura de iarbă de urzică. Se pun într-un borcan cu filet 20 de linguri de pulbere de frunze, peste care se adăugă două pahare (în total 400 ml) de alcool alimentar de 50 de grade. Se închide borcanul ermetic şi se lăsă la macerat vreme de 12 zile, după care se filtrează, iar tinctura rezultată se pune în sticluţe mici, închise la culoare. Se administrează din acest remediu de 4-6 ori pe zi, câte o linguriţă, diluată în puţină apă.
lTinctura de rădăcină de urzică. Într-o sticlă cu dop se pun 15 linguri de pulbere de rădăcină, peste care se adăugă două pahare (400 ml) de alcool alimentar de 60 de grade (deoarece extragerea principiilor active din rădăcină necesita o concentraţie alcoolică mai mare). Se închide sticla ermetic şi se lasă la macerat vreme de două săptămâni, după care se filtrează, iar tinctura rezultată se pune în sticluţe mici, închise la culoare. Se administrează de 4 ori pe zi, câte o linguriţă, diluată în puţină apă.
lPulberea. Atât rădăcinile, cât şi partea aeriană a urzicii se macină cât mai fin cu râşniţa electrică de cafea. Depozitarea pulberii de urzică se face în borcane de sticlă închise ermetic, în locuri întunecoase şi reci, pe o perioadă de maximum 4 săptămâni (deoarece unele principii active ale urzicii se oxidează în timp). Pulberea din partea aeriană se administrează de 3-6 ori pe zi, câte o linguriţă întreagă, pe stomacul gol. Pulberea de rădăcină se administrează de 4 ori pe zi, câte o jumătate de linguriţă, pe stomacul gol.
lInfuzia combinată. Reţeta este aproape aceeaşi, atât pentru frunze, cât şi pentru rădăcină. Se pun 3-4 linguri de pulbere de iarbă de urzică sau 2 linguri pulbere de rădăcină la macerat, în jumătate de litru de apă, vreme de 8-10 ore, după care se filtrează. Preparatul rezultat se pune deoparte, iar planta rămasă după filtrare se fierbe în încă o jumătate de litru de apă, vreme de 5 minute, după care se lăsă să se răcească şi se strecoară. În final, se amestecă cele două extracte, obţinându-se aproximativ un litru de infuzie combinată de urzica, care se foloseşte intern (2-4 căni pe zi).
lSucul de urzică. Se obţine din frunzele proaspăt culese, cât timp planta este verde (adică de primăvara şi până toamna târziu). Acest suc se obţine cu ajutorul mixerului (blenderului) electric: în vasul mixerului se pun 100 de grame de plantă foarte bine spălată în prealabil şi 150 ml de apă de izvor, după care se omogenizează totul prin mixare, iar amestecul rezultat se stoarce prin tifon. Se iau 120 ml pe zi din acest suc, pentru tratarea afecţiunilor hepato-biliare, a celor intestinale şi a anemiei.
Într-un număr viitor ne vom referi la bolile pe care această plantă miraculoasă le tratează.

Email: unirea@unirea-pres.ro
Tel: 0258.811.419


Acest articol a fost citit de 1112 ori