Valoarea punctului de pensie 2014. Cum se calculează pensia ?

ANA ASLAN - PROTESTValoarea punctului de pensie a crescut cu aproape 30 de lei de la începutul acestui an, majorare anunţată de Casa Naţională de Pensii Publice într-un document publicat pe pagina sa de internet. Potrivit documentului, valoarea unui punct de pensie in 2014 este de 790,7 lei, comparativ cu 762,1 lei, cat a fost anul trecut.

Calcularea pensiei se face cu ajutorul “punctului de pensie” şi a “punctajului” fiecărui contribuabil. “Punctul de pen­sie” e o valoare ce variază în func­ţie de deciziile guvernului. Acesta se în­mulţeşte cu “punctajul” fiecărui pen­sionar şi rezultă valoarea pensiei.

Dar haideţi să vedem care sunt paşii şi cum se calculează mai exact pensia, în funcţie de valoarea punctului de pensie.

PASUL 1
Se calculează mai întâi punctajul lunar al contribuabilului, din prima zi de activitate până în ultima, pe fiecare lună din fiecare an, deoarece, pentru determinarea pensiei se ia în calcul întreaga activitate, conform Legii 19 din 2000, intrată în vigoare la 1 aprilie 2001.

Punctajul lunar rezultă din împărţirea venitului lunar la salariul mediu brut pe economie din anul res­pec­tiv. După determinarea acestuia se cal­culează un “punctaj anual”, prin adu­na­rea punctajelor lunare din anul res­pectiv şi împărţirea sumei la 12. Aşa se procedează pentru fiecare an de activitate, apoi toate aceste “punctaje anuale” se adună. Suma se împarte la “stagiul complet de cotizare”, adică la vechimea totală a contribuabilului. Rezultă astfel “punctajul mediu anual” al fiecărui pensionar, adică acel număr de puncte (în cele mai multe cazuri, cu câteva zecimale) pe care fiecare a reuşit să-l acumuleze de-a lungul carierei. Atenţie: nu se iau în considerare veniturile neimpozabile, rezultate din diverse convenţii cu angajatorii! La calculul pensiei de stat contează numai salariul câştigat şi sporurile permanente pentru care s-au plătit contribuţii de asigurări sociale.

PASUL 2
Valoarea pensiei rezultă prin în­mul­ţi­rea “punctajului” cu “punctul de pensie”. “Punctajul” rămâne mereu acelaşi, este constant. Se poate modifica numai dacă pensionarul aduce acte în plus la dosarul deja existent, iar modificările se fac doar în favoarea pensionarului. “Punc­tul de pensie” este variabil, modi­fi­cându-se în funcţie de deciziile guver­nu­lui. Prin majorarea punctului de pensie se majorează, automat, şi valoarea pensiilor, ceea ce s-a întâmplat recent, de­oarece de la 1 octombrie, punctul de pen­sie a fost stabilit la valoarea de 697,5 lei, conform Ordonanţei 26/2008. Punctul de pensie este majorat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

LOGICA 
Valoarea pensiei este în permanentă schimbare, deoarece este un raport continuu între veniturile câştigate de o persoană şi salariul mediu brut pe eco­no­mie din fiecare perioadă. Cu cât salariul mediu brut e mai mare, “punctul de pen­sie” creşte. Pensionarii depind permanent de situaţia ocupării forţei de muncă, iar problemele lor vor apărea atunci când va scădea numărul contribuabililor şi valoarea contribuţiilor lu­nare, deoarece pensiile nu numai că se calculează în funcţie de salariul mediu brut pe economie, dar se şi plătesc din sumele care intră lunar în bugetul de asigurări sociale, conform jurnalul.ro.

Dragoș SUCIU

Email: dv.suciu@yahoo.com
Tel: 0740.084.098

Facebook 


Acest articol a fost citit de 34825 ori

6 Răspunsuri la Valoarea punctului de pensie 2014. Cum se calculează pensia ?

  1. Un cititor 15 ianuarie 2014 la 19:39

    Dragi pensionari, v-ati grabit sa aduceti minciuna Us-lista la putere. O duceti mai bine? Cei 30 de lei n-o sa acopere toate majorarile care vor urma!!! Am inteles ca vor majora ajutorul de deces! Atentie ! Vi se pregateste ceva!

  2. Un alt cititor 15 ianuarie 2014 la 22:49

    Dragi pensionari, mai bine lasati mai departe adevarul PDL-ist la putere. Cu aia sigur o duceati mai bine. Cu toate taierile de pensii si impozitarea lor, ati fi putut sa acoperiti toate majorarile ce au urmat !! Am inteles ca ei v-ar fi asigurat viata vesnica, deci nu ar mai fi fost nevoie de ajutorul de deces ! Atentie ! Nu vi s-ar mai fi pregatit nimic !

  3. munteanu gheorghe 16 ianuarie 2014 la 14:24

    Daca veti continua sa uzitati tot felul de sisteme de calcul la stabilirea pensiei tinând cont de bugetul de pensii (cît vrea cineva sa aloce ) nu se va gasi nici o lege in favoarea omului ce a muncit 35 de ani, in paralel cu cei ce se scarpina in nas in timpul programului, merge la coafor etc.
    Doresc si 99% din cei cu pensii de mizerie doresc acelas lucru si anume ; sa apara in public cel ce are 10-15000 lei pensie si sa spuna cu ce a contribuit la bunastarea româniei, cît i sa retinut lui lunar pentru a beneficia de o asemenea pensie, ce a produs el pentru ca produsul lui exportat peste hotare sa aduca bani româniei.
    In atentia celor ce elaboreaza legi de calcul al pensiei;
    Stimate doamne si domni :in momentul in care pensia unui ingrijitor (om de servici), care a iesit la pensie in 1980, va fi egala cu a unuia similar lui dar care a iesit la pensie in 2003, cu posibilitatile de trai ale anului 1980, atunci sa apareti pe la tv si sa spuneti ca a-ti rezolvat probleme ale oamenilor.
    Acesta a fost un exemplu dar valabil pentru fiecare domeniu in parte.
    Cel ce a iesit la pensie in 1980 a contribuit cu 1% din salariu la fondul de pensii in timp ce in 20 de ani dupa iesirea lui la pensie contributia a fost cu mult mai mare, dar de care nu se tine cont la calculul pensiei

  4. drona 16 ianuarie 2014 la 18:42

    Pacaleala cea mai mare nu este modul de calcul al pensiei ci felul cum creste artificial salariul mediu brut pe tara care da adevaratul punct lunar/anual. Acesta creste tot timpul pe cand salariile oamenilor raman constante poate si ani buni. Si atunci punctajul lunar este tot mai mic pana la finele anului. Si uita asa pensia se micsoreaza fara sa iti dai seama, Aicea-i baiul ! Da-i facuta cu cap.

  5. Legislatie 17 ianuarie 2014 la 11:43

    Legea nr.19/2000 a fost abrogată de Legea nr.263/2010 care se aplica in prezent.
    Iar fraza cu majorarea “recenta” a punctului de pensie printr-o ordonanta din 2008 si valoarea punctului de atunci care nu mai e actuala nu prea au sens in articol mai ales ca mai sus se dau valorile actuale ale punctului de pensie.
    In fine, poate nu mai inteleg eu articolele de presă am citit prea multe legi si nu am detasarea necesara sa citesc articole informative despre schimbarile legislative…

  6. Maria 17 ianuarie 2014 la 12:51

    Daca tot vorbim de echilibru intre drepturi si posibilitati…propun ca in situatia in care nu vor mai fi, sume suficiente- in fondul de pensii, sa se renunte a se mai acorda/ sumele din pensiile sp./ pt. care nu s-a cotizat la fondul de pensii/ ca masura de prim rand….si ca a doua masura / sa se recalculeze in jos pensiile care sunt exagerat de mari/ obtinand astfel sume pentru plata pensiilor mici. Astfel vorbele frumoase/ de a pastra echilibru/ intre drepturi si posibilitati/ ar deveni realitate.
    Am ascultat odata la TV, ideea ca valoarea pensiei scade/ daca ai mai multi anu lucrati, deoarece asa e formula-o fractie,/ la numarator este venitul castigat- la care ai cotizat,/ si la numitor este nr. de ani lucrati. Ma intreb de ce se foloseste Media aritmetica/ proprun sa se consulte Matematicienii/ care cunosc formule de mat. superioara/ ca astfel de anomalii sa nu se intample.
    La fel se intampla si in sit. in care/ in baza unei Adeverinte ca ai efectuat studiile superioare(facultate) la ZI,/ ex.4 ani vechime/, recunoscuti ca stagiu asimilat/ poti sa ai surpriza/ ca aceasta FACILITATE / sa te dezavantajeze si sa iti scada valoarea pensiei finale! Ma intreb de ce se aproba astfel de formule de calcul???
    Un fapt pozitiv naste un rezultat pozitiv, altfel ceva nu e in regula, trebuie schimbat ceva….
    Sa auzim de bine.