Politică Administrație

Comisia Europeană a dat OK-ul pentru includerea in programul de finanțare nerambursabilă a Autostrazii Sebeș-Turda

Bogdan Presecan

Publicat

în

Comisarul european si vicepreședinte al Comisiei Europene, Johannes Hahn a afirmat, intr-o intalnire cu Ministrul Transporturilor Relu Fenechiu că zilele acestea Comisia Europeana a acceptat, cu titlu premininar, includerea a doua tronsoane suplimentare de autostrada pentru finantare nerambursabilă, respectiv Sebeș – Turda si Dumbrava-Deva, pentru a reduce astfel riscul pierderii finanțării europene până la finalul exercitiului bugetar 2007-2013.

„Comisia Europeana a acceptat cu titlu preliminar, functie de stadiul tehnic de pregatire al acestor doua proiecte, includerea a doua tronsoane suplimentare de autostrada in POS-T, respectiv Sebes-Turda si Dumbrava-Deva, pentru a reduce astfel riscul pierderii finantarii europene pana la finalul exercitiului bugetar”, sustine ministerul într-un comunicat transmis către site-ul de ştiri Hotnews.ro

„In ceea ce priveste dezvoltarea  proiectelor de autostrazi prin parteneriat public privat (PPP), reprezentantul Comisiei a sugerat ca Romania sa aiba o abordare foarte precauta in identificarea partenerilor privati si modelelor de parteneriat. Datorita faptului ca perioada de rambursare depaseste 10 ani, in opinia Comisiei evaluarile privind posibilitatea recuperarii investitiei au o acuratete redusa, in special pentru proiectele de infrastructura rutiera. A fost amintita situatia Portugaliei, ca exemplu al nereusitei acestui gen de proiecte”, se arata in comunicat.

Nota: Traseul Autostrazii Sebes-Turda a fost realizat dupa harta traseului drumului expres sebes-Turda publicata de CNADNR AICI.

Sursa: Hotnews.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Peste 3,6 milioane de lei investiți în extinderea rețelei de apă și canalizare din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste 3,6 milioane de lei investiți în extinderea rețelei de apă și canalizare din Alba Iulia Municipiul Alba Iulia continuă procesul de modernizare a infrastructurii edilitare, prin finalizarea unui important proiect de extindere a rețelelor de apă potabilă și canalizare menajeră, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Autoritățile locale au recepționat lucrările […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Proiect de digitalizare a serviciilor, în valoare de peste 2,5 milioane de lei, la Zlatna: Chatbot și aplicație pentru protecția datelor personale, prevăzute

Bogdan Ilea

Publicat

în

Proiect de digitalizare a serviciilor, în valoare de peste 2,5 milioane de lei, la Zlatna: Chatbot și  aplicație pentru protecția datelor personale, prevăzute   Un proiect de digitalizare a serviciilor publice, finanțat prin Programul „Regiunea Centru” urmează să fie implementat de către Primăria Zlatna. Proiectul contractat prin Programul „Regiunea Centru”, cu titlul „Dezvoltarea serviciilor de digitalizare […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat de presă | PSD Alba: 9 milioane de euro pentru Spitalul Aiud, obținuți prin demersurile secretarului de stat Corneliu Mureșan și ale primarului Dragoș Crișan

Ioana Oprean

Publicat

în

PSD Alba: 9 milioane de euro pentru Spitalul Aiud, obținuți prin demersurile secretarului de stat Corneliu Mureșan și ale primarului Dragoș Crișan O finanțare de nouă milioane de euro pentru reabilitarea, modernizarea și dotarea Spitalului Municipal Aiud a fost obținută recent, în urma demersurilor fostului secretar de stat Corneliu Mureșan, alături de primarul social-democrat Dragoș […]

Citește mai mult